duminică, 17 ianuarie 2010

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând......

"Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi."
(Adrian Paunescu - Repetabila povara)



Aceste versuri imi revin mereu in minte inca de cand m-am trezit astazi. Nu stiu de ce...! Probabil este ceva, pe undeva care cand si cand ne transmite niste semnale....atentionari si ne fac sa reflectam la un anumit lucru. Cel putin mie asa mi se intampla!
Extraordinare versuri, extraordinara poezie, cat adevar contine in ea!
Cu aceste versuri repetandu-se in minte, am rememorat relatia cu parintii mei, eforturile acestora de a ma creste, a ma educa, a-mi arata valorile, a ma invata sa discern binele de rau,..... in sfarsit a ma face ceea ce sunt eu acum. Pentru toate acestea, eu le multumesc!
In primul rand ma bucur ca au fost langa mine mereu si cand mi-a fost bine dar si cand mi-a fost intr-adevar rau! M-au sustinut, m-au incurajat, m-au criticat, m-au apreciat.
Sunt niste parinti obiectivi!
Chiar daca in general se spune ca fiecare cioara isi lauda puiul, ei bine....pot sa spun ca eu am primit aceste laude numai atunci cand le-am meritat. Poate ca la momentul respectiv as fi dorit mai mult vazand relatia altor parinti cu copii lor. Acuma, la varsta mea, rememorand anumite etape mi-am dat seama ca au procedat corect.
In viata suntem ceea ce am fost invatati si ceea ce am reusit sa dobandim.
Ma gandesc de multe ori daca eu ca si parinte pot oferi la fel de mult cat am primit si ma doare atunci cand realizez ca gresesc. A gresi este omeneste, dar mai important este sa recunosti acest lucru si prin tot ceea ce faci ulterior sa indrepti lucrurile, dandu-le de inteles celor din jur ca ai realizat acest lucru.
Noi suntem copii atata timp cat avem parinti, iar acest lucru n-ar trebui sa ne enerveze chiar daca uneori ii
consideram pisalogi si ne deranjeaza ca se amesteca in viata noastra. Rolul lor educational este pana...la sfarsit!
Am si colegi sau prieteni care, desi avand propriile familii, nu reusesc sa se desprinda de famila de baza. Nu vorbesc de a-i izola. In momentul in care intemeiezi o familie, iti asumi niste responsabilitati si greutati. Deciziile importante se vor lua cu partenerul de viata, oferindu-i acesta sprijin neconditionat.
Chiar....acuma fac o divagatie...., gandindu-ma la ceea ce se spune in finalul slujbei de casatorie..."..si la bine, dar si la greu"....! Pentru multi par niste cuvinte desuete! As vrea ca aceste cuvinte sa ramana definitorii pentru un cuplu si sa le revina mereu in gandurile lor atunci cand iau anumite decizii. Din pacate suntem niste egoisti si nu in putine cazuri am constatat ca atunci cand barca casatoriei unora a dat de cea mai mica furtuna si a inceput sa se clatine usor, unul din cei doi....a sarit repede in apa sa se "salveze". Putem gresi o data....! De mai multe ori, deja denota lipsa de caracter!

Revenind la parinti, ma gandesc ca sunt un privilegiat fata de alti prieteni care nu-i mai au sau nu i-au avut niciodata. Se zice....prietenii ti-i alegi,....parintii ti da Dumnezeu!

Trebuie sa nu uitam ca si noi la randul nostru suntem sau vom fi parinti!


"Repetabila povară

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.

Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.

Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit trişti în casele lor...
Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,
Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,
Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,
Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,
Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi
Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.

Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem şi noi însine ai noştri copii.
Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Şi în genere sunt şi niţel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital.
Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa
Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga...

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conştiinţă povara acestui apus
Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au şi ne cer.
Iar când vom începe şi noi a simţi
Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,
Si abia într-un trist şi departe târziu,
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
Deşi lumea în care părinţi am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns."

Multumim Adrian Paunescu pentru aceste versuri!

4 comentarii:

  1. Parintii tai, cu siguranta, sunt mandri ca te au!
    V. A

    RăspundeţiȘtergere
  2. Vlad,
    sentimentul pe care il exprimi mai sus inseamna "radacina" si stabilitate. Superb !

    RăspundeţiȘtergere
  3. Va multumesc pentru suport si nu in ultimul rand pentru rabdarea de-ami "citi" gandurile amestecate! :)

    RăspundeţiȘtergere
  4. http://www.youtube.com/watch?v=DK83Ia6ML5M

    am recitat poezia asta cand eram in liceu :-) atunci aveam poeziile lui Paunescu mereu la mine - azi nu pot sa spun ca Paunescu e poetul meu preferat - dar aceste versuri le repet de multe ori in gand si ma emotioneaza mereu in mod placut.
    mi-a placut sa citesc ce ai scris - am dat de blogul tau plimbandu-ma pe facebook ...
    Zambeste! :-)
    poezia mea preferata este "Stelute in genele ei" de Mircea Cărtărescu

    RăspundeţiȘtergere