Impresii de calatorie partea 1

Fiindca in noiembrie am reusit sa achizitionez pe e-bay o masina second-hand din Anglia, am hotarat ca in februarie, dupa ce au trecut gerurile napraznice si valul de ninsori ce s-a abatut asupra Europei, sa merg sa ridic masina si sa o aduc in tara ca sa ma si folosesc de ea.

Zis si facut!

Dupa ce in prealabil am rezervat bilete la avion, am hotarat sa purced la drum.

Vineri seara am ajuns in Bucuresti si fiindca studiasem discutiile de pe diverse forumuri privind transportul public si privat din capitala, am hotarat sa dau un telefon unei companii de taxi pentru a putea ajunge la aeroport. Pot sa spun ca toate ofertele ce mi s-au facut din fata garii erau de cel putin trei ori mai mari decat m-a costat in final drumul de la gara la aeroportul Baneasa....denumit si Aurel Vlaicu. Nu imi dau seama cum de politia si autoritatile locale permit mafia din fata garii, ceea ce se face acolo fiind abuz de incredere si inselatorie. Chiar ma uitam ca erau numai tiriplici cu masini transformate in taxi pe acolo si nici o mare companie bucuresteana....probabil mafia si presiunile sunt atat de tari incat acestea din urma refuza sa se lupte cu mafiotii, preferand comenzile telefonice.

Ma rog....ca pe la noi...la nimeni! Dar acesta n-a fost prima intamplare ce avea sa-mi lase un gust amar!

Am ajuns si la aeroport...probabil i se spune asa...fiindca intr-adevar de aici ma pleaca ceva avioane ale companiilor de zbor low-cost BlueAir si Wizzair, fiindca in realitate arata ca si autogara din Targu-Jiu....adica
naspa. Singura diferenta notabila consta in faptul ca aeroportul era totusi incalzit si curatel.

Dupa ce am reusit sa ocup un loc pe putinele scaune din asa zisa sala de asteptare, care era si sala de bilete si de impachetare si de toate..., am asteptat cu rabdare ora de check-in pentru zborul pe care urma sa-l efectuez.

Dupa indelungi asteptari a venit si ora de predare a bagajelor si de vizare a biletelor.

Ajuns in fata punctului de predare bagaje, mi s-a spus ca bagajul ce urma sa fie trimis in cala avionului depasea cu trei kilograme greutatea maxima admisibila. Revoltat am spus ca-l cantarisem si eu acasa si ca acesta corespundea indicatiilor de pe pagina web a firmei de transport aerian, adica sa aiba maxim 20kg. Mi s-a replicat ca se schimbasera datele si aceasta greutate trebuia sa fie de maxim 15kg. Naspa moment!

Am fost pus sa aleg in a plati contravaloarea greutatii suplimentare, adica 15 euro pe kg (asta da suma....afacere curata! si nu am inteles de ce in euro atata timp cat la noi platile nationale se fac in lei....fiindca desi suntem in UE, tara noastra n-a trecut inca la moneda unica europeana...), sau renuntarea la 3kg din bagaj.

Bineinteles ca nu eram tampit sa platesc aceasta suma, asa ca inapoi cu bagajul, desfa-l si scoate 3kg...de haine...ca nu transportam altceva. Noroc ca am avut o plasa la mine in care le-am putut pune, chit ca apoi aratam ca taranul venit de la piata!

In final...bagajul s-a incadrat in limite si a fost acceptat!

Apoi au urmat formalitatile de vama....

Ei, pot sa spun ca vamesii nostri isi fac treaba, sunt vigilenti si corecti. Bineinteles ca am fost pus sa ma dezbrac de orice ar fi putut contine elemente metalice si am aranjat lucrurile in tavitele puse la dispozitie. Dupa ce am fost pus sa despachetez o plasa plina de cabluri ce le luasem pentru telefoanele mobile si echipamentele ce urmau sa fie puse pe masina, am fost lasat sa mi le iau si sa le reimpachetez.

In sfarsit....mai urma doar imbarcarea!

Sala de asteptare de aici din fata portilor este extrem de mica, iar fiindca intr-un interval de o ora trebuiau sa plece sase curse aeriene cu diferite destinatii europene si deoarece aceasta sala nu mai facea fata aglomeratiei, baietii destepti s-au gandit sa dea alinierea in fata portilor de imbarcare ca sa mai comaseze prostimea. Cu trei sferuri de ora inaintea imbarcarii s-a emis anuntul pentru toate portile, iar naivii...printre care si eu bineinteles...m-am aliniat in aglomeratia din fata portilor.

Cand a venit in sfarsit ora imbarcarii, au catadicsit sa apara si soferii autobuzelor sa dea drumul la masini, probabil sa fie siguri ca se misca din loc, nicidecum sa le incalzeasca!

Momentul trecerii prin poarta de imbarcare catre autobuz a fost unul ce mi-a amintit de perioada post 1989 decembrista cand se afla ca au bagat carne pe la o alimentara. Nu exagerez deloc!

S-a facut o busculada de nu-mi venea sa cred! Parca eram la o cursa, impinsaturi, coate, calcat pe picioare...parca oamenii erau disperati sa plece avand in spate cine stie ce primejdie iminenta!

Si am reusit sa ma urc in autobuz....si am stat pana s-a umplut ochi de nu aveai loc sa mai arunci un ac! Niste britanci care au aparut cu putin timp inainte de a se pune autobuzul in miscare, se uitau nepuntinciosi la acesta nestiind pe unde sa mai intre si ei...! In final li s-a facut semn sa intre langa sofer. Bineinteles ca desi avionul nostru pleca primul, autobuzul in care eram a plecat in urma celorlalte autobuze ce duceau pasagerii altor curse aeriene.

Daca stiam cat era drumul pana la avion, mai bine mergeam pe jos...! Atata circ gratuit si inghesuiala pentru 300 de metri!

Ajunsi la scara avionului, am beneficiat de a doua mare busculada. Oamenii se repezeau pe scara de parca toti ar fi dorit sa prinda loc la geam! Chiar nu imi dau seama ce era atata panica! Oamenii de ordine ce supravegheau imbarcarea au trebuit sa intervina de cateva ori si sa opreasca multimea dezlantuita ce urca in pas alergator pe scara deoarece aceasta nu era foarte stabila si risca sa se basculeze. Fratele meu...n-am crezut sa vad asa ceva!

Eh...in final....dupa impinsaturile de pe scara avionului, am reusit sa patrund si eu in el si am gasit un loc pe care l-am si ocupat, chiar daca nu era la geam!

Avionul era un Airbus vechi de cel putin 20 de ani! Scaune din piele scorojita si frecata, reci de iti ingheta nu numai fundul pe ele la primul contact!

Bine macar ca avionul a decolat la timp fara alte incidente! In sfarsit....lumea se mai linistise!

Dupa ce am traversat Canalul Manecii am fost anuntati de catre capitanul avionului ca trebuie sa ne pregatim de aterizare! Am ramas uimit fiindca mai erau inca 40 de minute minim de zbor, asta dupa ce vazusem anterior orarul de zbor. Cuminti ne-am pus centurile si am asteptat!

Au urmat niste looping-uri aeriene, cu urcari bruste si coborari planate de nu intelegeam ce se petrece. Desi la un moment dat am sesizat ca au fost oprit tot, nu stiam ce se petrece! Abia spre finalul calatoriei, capitanul ne-a explicat ca a trebuit sa faca nu stiu ce resetari ce au implicat oprirea aeronavei in zbor si repornirea ei...probabil nu mai raspundea la nu stiu ce comenzi si cei de la sol le-au sugerat asa ceva, sa urce cat mai sus ca sa poata face aceasta manevra in planaj. Interesant!

Bine ca am ajuns la destinatie in Lutton unde am respirat usurat ca am terminat o calatorie destul de naspa. Anglia ne-a urat bun venit!

Continuarea in partea a doua...!