Chiar in dimineata aceasta aveam o discutie aprinsa cu, colega mea de birou care ne suspecta pe cativa din colectiv ca am fi transmis mai departe afirmatiile ei despre un alt coleg de serviciu si incercand sa o lamuresc cum stau lucrurile mi-a venit si ideea acestui post.
Asa cum i-am spus si ei, ca sa eliminam orice suspiciune, e bine, in principiu, sa ne exprimam liber parerile chiar de fata cu persoanele fata de care avem multumiri sau nemultumiri. Dar sinceritatea cat de departe poate fi dusa ca sa nu para "prostie" ? Pana la limita suportabilitatii - asa cum ar spune Dr.House si pana la limita bunului simt. Modul cum poate fi facut acest lucru trebuie studiat de la o persoana la alta. De exemplu, eu prefer criticile directe desi ma irita (pe cine nu irita criticile si adevarul atunci cand gresim?) si nu pe ocolite fiindca as avea impresia ca respectiva persoana ma ia drept prost (bate saua sa-nteleaga calul...). Alte persoane trebuie luate pe ocolite si cu eforturi pot intelege unde se bate.
Cred ca trebuie o imbinare de sinceritate cu persuasivitate si astfel obtinem in final rezultatul dorit, dar chiar este nevoie de fiecare data sa se stie acest lucru? De multe ori, e bun si putin egoism, e buna si putina autoeducare.
Trebuie sa ne adaptam mereu cu cei din jurul nostru pentru ca relatiile sa poata fi mentinute.
Sunt convins ca fiecare din noi avem niste chestii pe care ni le autoimpunem.
De reusita acestui lucru depinde in final si modul in care suntem perceputi.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu